Bianca Maria Șuțu, tânără învățătoare la Școala „Mihai Viteazul” din Craiova, îmbină cu succes educația și arta, inspirând astfel copiii să își exprime gândurile și sentimentele și ajutându-i să învețe mult mai ușor literele sau cifrele. Când nu este la catedră, Bianca desenează, pictează, cântă sau pornește proiecte dragi sufletului său. Consideră că a face lucruri doar dacă ești sigur că te definesc, că îți plac cu adevărat, reprezintă cheia succesului în absolut orice domeniu. Despre pasiunile sale, despre ce este convinsă ca va face în viață…despre vârtejul de emoții, așa cum tocmai ea se definește, vom afla, în cadrul unui interviu, chiar de la Bianca Maria Șuțu.
Reporter: Cine este Bianca-Maria Șuțu?
Bianca Maria Șuțu: Mă numesc Şuțu Bianca-Maria, am 21 de ani și am absolvit Liceul Pedagogic „Stefan Velovan” din Craiova, iar în prezent sunt studentă la Facultatea de Litere -Română engleză, anul trei.
Rep.: Cum ați descoperit latura dumneavoastră artistică? Care sunt primele dumneavoastră amintiri legate de acest domeniu?
B.M.Ș: Aveam înclinații spre artă de la o vârstă fragedă. Îmi aduc și acum aminte de ora de desen, de la grădiniță, când educatoarele noastre ne-au spus să desenăm orice ne dorim. Colegii au ales floricele, mașinuțe, iar eu am ales coperta unei cărți pe care era imaginea unui cap de lup. Nu voi uita niciodată desenul care mi-a ieșit atunci. Acela a fost momentul în care am realizat, în adâncul sufletului, ca îmi place să desenez. Pe lângă desen, am și ureche muzicală.
Rep.: A existat un moment anume în care ați decis că vreți să urmați doar o carieră artistică?
B.M.Ș.: De mică, mă punea mama mea să cânt prin casă…după ceva timp am ales să merg la numeroase concursuri de muzică populară. În timpul școlii se țineau de multe ori concursuri, era nevoie să mă învoiesc, dar eram susținută de doamna dirigintă și pot spune ca nu mi-au creat probleme acele absențe. Am obținut numeroase premii încă de la debutul meu în muzica populară. Visurile mele s-au împlinit! Printre acelea se numără chiar emisiunea „Next Star”. Emoții peste emoții, să te afli în fața juraților pe care îi urmăreai de atât de mult timp la televizor, să simți proiectoarele cum erau așezate pe tine, iar instrumentele muzicale care mă acompaniau să se audă în toată clădirea în timpul momentului tău. Ți se făcea pielea de găină când cânta țambalul… totul era plin de emoție… fără cuvinte! În prezent am 13 trofee, aici m-am oprit…
Rep.: Cine sau ce v-a inspirat cel mai mult?
B.M.Ș.: Nu am fost inspirată de nimic și de nimeni. Pot spune ca este genetic. Și la muzică și la desen, am făcut exact ce am simțit. În familie toți au ureche muzicală. La desen, bunicul din partea mamei este cel înzestrat cu talent. Nu știu dacă voi ajunge vreodată să pictez așa cum a pictat el. Pot spune că el chiar este un adevărat artist. Să pictezi impecabil imagini din natură care par a fi fotografii!? Mai rar așa ceva… Îmi cumpărase mama mea un set complet cu acrilice, pânze și stativ. Le-am luat cu mine, într-o vacanță de vară, și am pictat tot ce mi-am dorit. Bunicul a fost cel care a stat lângă mine atunci când făceam asta. Îmi spunea tot felul de tehnici pe care și în prezent le folosesc.
Rep.: Ce v-a inspirat să deveniți învățătoare?
B.M.Ș.: De la grădiniță, știu că îmi doream să fiu cadru didactic, chiar dacă nu știam de fapt ce trebuie făcut în acest domeniu. Mai târziu, pe la vârsta de 10-11 ani, mergeam în vacanțele de vară cu bunicii, care au fost învățători, la școală și îi priveam cum zugrăveau, cum prindeau imagini pe pereți, cum își aranjau băncile și obiectele pentru prima zi de școală. De atunci pot spune ca mi s-a format un fel de obsesie pentru această meserie. Știu ca tot timpul îmi spuneam „Atunci când o să fiu și eu ca ei, vreau să îmi fac o clasă frumoasă și plină de culoare”.
Rep.: Cum descrieți stilul dumneavoastră artistic?
B.M.Ș.: Nu am un stil artistic…îmi place să pictez și să cânt absolut orice. Spre exemplu, am pictat tablouri cu piticii din „Albă ca zăpada”, flori, animale, tablouri alb negru, sobre, dar și picturi care să se apropie de o imagine reală. La fel și la muzică, niciodată nu am cântat ce nu mi-a plăcut. Sună bine?! Cânt! De multe ori nici nu sunt atentă la versuri. Ascult linia melodică și simt cum pur și simplu mă desprind de realitate. La muzica populară îmi alegeam singură melodiile. La ultimele concursuri la care am participat, am cântat două melodii pe care nu le mai auzisem în niciun alt concurs și cu acelea am reușit să iau din prima încercare trofeul pe secțiune și trofeul festivalului. Doar din primele două note muzicale ale melodiei făceai o sală întreagă să se oprească din ceea ce făcea și să își focuseze atenția asupra ta. Melodiile, prin felul cum le interpretam, erau altceva, ceva special…
Rep.: Cum vedeți evoluția stilului dumneavoastră de-a lungul timpului?
B.M.Ș.: De-a lungul timpului, pe partea muzicală, nu pot spune ca o să mai am evoluție progresivă pentru că m-am oprit din ceea ce făceam, însă pe partea cu desenul, sper să ajung departe. Aș vrea să mă promovez pe această latură, însă probabil limitat, pentru că baza vreau să fie învățământul și pentru acest lucru mă voi dedica 100%.
Rep.: Integrați activități artistice în lecțiile dumneavoastră? Cum răspund copiii la acestea?
B.M.Ș.: În activitățile de la școală am tot integrat muzica și desenul. Am încercat pe cât posibil să vin cu instrumente la școală, să le arăt copiilor cum sună fiecare și cum le putem folosi. Copiii sunt extrem de încântați. Au momente când rămân șocați de ceea ce le arăt la ore și nu scot niciun sunet, alteori se entuziasmează atât de tare încât nu te mai poți înțelege cu ei. Când intri în clasă cu o chitară și auzi cum strigă 25 de copii: „DOAMNA, NE CÂNTAȚI IAR?” pur și simplu te umplu de atâta energie pozitivă…La orele de Limba și literatura română, la clasa I, când auzeau copiii că urmează să învățăm o literă nouă, veneau cu întrebarea „astăzi iar învățăm un nou cântecel despre noua literă?”.
Rep.: Cum începe de obicei un nou proiect pentru dumneavoastră? Aveți o rutină înainte de a crea?
B.M.Ș.: Sunt destul de haotică în ceea ce privește alegerea unui proiect, dar hotărâtă. Când văd o pictură care „mă dă pe spate”, îmi iau creionul și încep să o schițez în următoarele cinci minute. La fel și cu florile pe care le-am văzut pe internet. Am zis că le fac, am sunat-o în secunda următoare pe mama mea să mergem să luăm materiale și imediat ce le-am luat, am făcut florile. Poate vă întrebați de ce am zis și cuvântul „haotică”. Ei bine, pe cât de multe idei am și câte aș putea realiza, pe atât de mult haos pot produce în jurul meu. Când pictez, am toate șansele să pătez pereți, haine, parchetul cu siguranță…la fel și la florile pe care le-am confecționat de curând. Cum credeți că a arătat aria de doi metri pătrati în jurul meu? Numai resturi decupate, sârmă tăiată în mii de bucăți, iar petalele pe care deja le decupasem erau puse unele în stânga, altele în dreapta, unele mai căzuseră și pe podea…pe partea aceasta, știu, trebuie să fiu mai atentă. Nu sunt deloc organizată în artă. Deloc! Contrar dezordinii create în jurul meu când lucrez, rezultatul este…uimitor. Până și eu sunt uimită de ceea ce iese din mânuțele mele.
Rep.: Cât timp petreceți, în medie, pentru realizarea unei lucrări?
B.M.Ș.: La portrete, de exemplu, pot sta aproximativ cinci ore lucrate intens, fără pauză. La picturi, pot ajunge la câteva luni pentru că mă plictisesc să lucrez la același lucru prea mult timp și îl las de-o parte până ajung iar să-mi vină acel „chef” de pictură. O las de-o parte pentru că, din dorința de a termina, ajung să neglijez ceea ce fac. Lucrările mici, cum ar fi florile pe care le am în clasă, le-am făcut într-o zi la școală, în patru ore. Nu mă pot opri din ceea ce îmi place să fac. Pot sta câte opt, nouă ore în care să nu mănânc nimic, să mi se facă rău, iar eu să continui să fac asta.
Rep.: Ce sperați să transmită lucrările dumneavoastră publicului?
B.M.Ș.: Vreau ca fiecare lucru făcut de mine să transmită o stare de bine. Atât. Suntem diferiți, vedem în mod diferit lucrurile. Poate că florile făcute de mine transmit sentimentul acela pe care îl aveam în copilărie, de libertate, lipsit de griji, ori pur și simplu poți să fii încântat doar de culorile florilor și nimic altceva.
Rep.: Care este proiectul sau lucrarea de care sunteți cel mai mândră?
B.M.Ș.: Am două lucrări de care sunt extrem de mândră. Penultima pictură pe care am făcut-o, în anul 2023, este o femeie de la țară care spală rufe. O am pe peretele din camera mea. Este o pictură impresionantă. A doua lucrare, una dintre cele mai importante, a pornit de la florile pe care le-am făcut la școală pentru „prima zi de școală”, iar doamna director mi-a propus să confecționez câteva și pentru intrarea în incintă. Nu știu dacă puteți să înțelegeți prin ce sentimente am putut trece. Să ți se ceară de către conducere să faci ceva pentru holul școlii tale, să fii apreciat…pur și simplu să ți se vadă munca ta! A fost incredibil. În sfârșit, am întâlnit în cadrul Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” două persoane, respectiv doamna director Dana Cotfasă și doamna metodist Monica Vintilescu, care mi-au apreciat talentul în adevăratul sens al cuvântului și cărora le mulțumesc pe această cale, din tot sufletul. Nu am crezut că va exista vreodată cineva care să-mi poată aduce atâta bucurie în suflet apreciindu-mi lucrările personale.
Rep.: Cum vă găsiți echilibrul între carieră și creația artistică? Cum vă simțiți atunci când treceți de la rolul de învățătoare la cel de artistă? Există o diferență în felul în care abordați aceste două roluri?
B.M.Ș.: Rolul de învățătoare și rolul de artistă sunt total diferite. La școală sunt un personaj, mă transform, vorbesc diferit, mă comport diferit. Învățătorul este un actor. Ca artist, sunt eu, nimic diferit. Mă plictisesc repede, mă enervez când nu îmi iese ce îmi doresc. Pe latura aceasta sunt un vârtej de emoții.
Rep.: Ce rol joacă emoțiile în procesul dumneavoastră creativ?
B.M.Ș.: Emoțiile, de cele mai multe ori, m-au dus pe drumul cel bun în absolut orice. Mi se întâmplă ca în situații tensionate să îmi vină idei la care nu m-aș fi putut gândi vreodată, să improvizez, să vin cu îmbunătățiri.
Rep.: Ce sfat ați oferi tinerilor care doresc să urmeze o carieră în educație și în același timp să își urmeze pasiunea pentru artă?
B.M.Ș.: Urmează-ți visul! Acesta este singurul sfat pe care l-aș putea da unui tânăr. De mică mi-am dorit ca baza să fie învățământul și latura creativă pe locul al doilea. Așa am făcut! Gândiți-vă bine ce vă doriți cu adevărat și faceți dacă 100% simțiți că sunteți făcuți pentru asta, așa cum eu am simțit în toată ființa mea!
