Tag:severin

Familia Regală a României, vizită în Mehedinți

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu se vor afla, în perioada 23-25 apriliei, în județul Mehedinți. Astăzi, Familia Regală va...

Traseul drumului de mare viteză Filiași – Drobeta-Turnu Severin, lansat spre consultare publică

Traseul drumului de mare viteză Filiași – Drobeta-Turnu Severin a fost lansat spre consultare publică, luni, anunță reprezentanții CNAIR. „Toți cei interesați sunt invitați să...

MEHEDINȚI | Când autoritățile dorm, vin tinerii voluntari și repară monumentele istorice. Primarul din Severin s-a trezit și promite că se implică

O echipă de 12 studenți ai universităților de arhitectură din București, Timișoara și Brașov, voluntari ai Asociației Locus, lucrează, zilele acestea, la restaurarea Fântânii...

MEHEDINȚI | 11 puncte de prim ajutor, pe timp de caniculă, în Severin

Vremea este împărțită între ploi torențiale și caniculă, astfel că, în municipiul Drobeta Turnu Severin, au fost pregătite puncte de prim ajutor, pentru zilele...

Noaptea Muzeelor în OLTENIA | Profită de această experiență culturală

Muzeele din Oltenia vă așteaptă la Noaptea Muzeelor, sâmbătă, 13 mai. La Muzeul Olteniei din Craiova, toți vizitatorii vor avea acces gratuit în cele trei...

MEHEDINȚI | Autobuze electrice în Severin. Primele două au ajuns

Primele două autobuze electrice, din cele nouă care urmează să fie livrate municipiului Drobeta Turnu Severin, au ajuns în oraș. Mijloacele de transport au fost...

Latest news

Plaja Olt se deschide mâine

Sezonului estival la ,,Plaja Olt’’ se deschide începând de mâine. Piscinele cu apă cristalină, nisipul fin, șezlongurile și umbreluțele oferă...
- Advertisement -spot_imgspot_img

Protecția Consumatorului anunță controale pentru supravegherea pieţei produselor alimentare şi a unităţilor de alimentaţie publică

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va demara în perioada următoare, în contextul perioadelor de caniculă, acţiuni de control pentru...

Începe Examenul de Bacalaureat

Astăzi începe Examenul Naţional de Bacalaureat din acest cu probele de evaluare a competențelor. Probele de evaluare a competențelor din...

Must read

Plaja Olt se deschide mâine

Sezonului estival la ,,Plaja Olt’’ se deschide începând de...