Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova și-a prezentat oferta educațională, pentru anul universitar 2024-2025, la cea de-a doua ediție a Târgului Educațional pentru Universități,...
Căminul de bătrâni Casanova din Râmnicu Vâlcea a fost închis, marți, din cauze neregulilor grave depistate în urma unui control efectuat.
O comisie de verificare...
Muzeele din Oltenia vă așteaptă la Noaptea Muzeelor, sâmbătă, 13 mai.
La Muzeul Olteniei din Craiova, toți vizitatorii vor avea acces gratuit în cele trei...
Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, a preluat conducerea Partidului Ecologist Român, înlocuindu-l pe Dănuț Pop.
Potrivit unui comunicat de presă remis de către reprezentanții...
Salariații direcțiilor județene de statistică din Gorj, Vâlcea și Mehedinți au intrat, miercuri, în grevă japoneză, acțiune de protest ce se desfășoară în Institutul...
Pentru Sărbătorile Pascale din acest an, autoritățile din Râmnicu Vâlcea au o nouă abordare în privința decorării festive a orașului. Astfel, în principalele spații...