Din luna septembrie reîncepe programul grupurilor de terapie și suport destinat pacienților cu afecțiuni oncologice din cadrul Centrului de Oncologie Sfântul Nectarie Craiova. Acest tip de activitate face parte din programele pe care Asociația MED SAN le susține pentru a crește calitatea vieții în rândul pacienților cu cancer.

Potrivit Ramonei Schenker, psiholog în cadrul Centrului de Oncologie „Sfântul Nectarie” Craiova, este al treilea an în care în care se desfășoară acest tip de activitate cu rezultate vizibile în rândul persoanelor participante.

Vor avea loc, timp de 6 luni, 12 întâlniri, iar fiecare grup va fi format din maxim 10 persoane.

„Grupurile se desfășoară pe o perioadă de 6 luni, adică 12 întâlniri, o întâlnire la 2 săptămâni pentru fiecare grup constituit. Grupurile de terapie sunt grupuri închise, adică pe perioada terapiei nu se mai acceptă persoane noi în afara celor înscrise la începutul practicii. Numărul maxim de participanți al fiecărui grup este de 10 persoane”, spune Ramona Schenker.

Grupurile de terapie au ca obiectiv principal integrarea persoanelor care au o problemă oncologică în relații sociale cu alte persoane din aceeași categorie, cu scopul evitării retragerii sociale.

„De semenea, se urmărește schimbarea mentalității sociale cu privire la diagnosticul oncologic prin activare comportamentală și restructurare cognitivă. Participanții au posibilitatea să obțină informații din surse autorizate, să dezvolte relații de prietenie, să se deschidă emoțional, să treacă împreună peste diverse procedure medicale, să restructureze noțiuni cu privire la tratamente, să descopere și să își însușească noi atitudini și comportamente, să își stabilească țeluri pe termen scurt și lung, să găsească soluții pentru realizarea acestor țeluri, să învețe că ei nu sunt doar un diagnostic, să descopere surse de bucurie pe parcursul tratamentelor, să identifice sursele gândurilor negative, să identifice mecanismele psihice din spatele consecințelor negative resimțite, să descopere că nu sunt singuri”, completează Ramona Schenker.

Grupurile constituite sunt grupuri de terapie psihologică, partea de suport fiind o consecință a terapiei de grup.

Din experiența grupurilor anterioare, spune psihologul centrului, s-a observat că suportul social și emoțional se perpetuează în afara clinicii, ceea ce nu poate decât să confirme atingerea obiectivelor propuse.

Asociația MED SAN susține aceste programe destinate pacienților cu cancer care se desfășoară în incinta Centrului de Oncologie Sf. Nectarie, și cuprind: onco-nutriție, consilierea psihologică a pacienților și aparținătorilor, psihoterapia individuală, grupuri de terapie și suport, clase de mișcare, ateliere de creație și ocupaționale, proceduri de drenaj limfatic, reconstrucția zonelor afectate de alopecie, ajutorarea persoanelor care au dificultăți financiare pe parcursul tratamentelor specifice.

Participarea la aceste tipuri de activități este gratuită, fiind susținută din donațiile pe care diverse entități juridice și fizice au avut deschiderea și înțelegerea să le ofere pentru a susține aceste tipuri de servicii destinate persoanelor care suferă de cancer.

Asociatia ” MED SAN”- cont bancarRO65BTRLRONCRT00S2606201