Din cauza numărului crescut de cazuri de viroze și gripă, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a decis modificarea programului de vizită a pacienților internați. La nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, măsura a fost luată la sfârșitul lunii ianuarie.
Astfel, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, pentru toate secțiile, programul de vizită este de luni până vineri, în intervalul orar 17:00-18:00, iar sâmbăta și duminica între 11:00-12:00 și 16:00-17:00. În cazul în care sunt pacienți izolați din cauza infecțiilor respiratorii, vizitele sunt interzise pe secțiile unde apar astfel de situații.
Sunt și secții unde vizitele sunt complet suspendate, respectiv: ATI, Chirurgie Cardiovasculară, Oncopediatrie și Oncologie.
Durata vizitei va fi de maximum 15 minute, iar aparținătorii vor primi, cu titlu gratuit, echipament standard de protecție (mască, halat și botoși de unică folosință).
De asemenea, la nivelul întregului spital este recomandată, atât personalului medical, cât și pacienților, purtarea măștii de protecție.
La nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, pentru toate secțiile, cu excepția celor de terapie intensivă (ATI), programul de vizită este de luni până vineri, în intervalul orar 13:00-14:00, iar sâmbăta și duminica între 09:00-10:00 și 14:00-15:00.
Pentru secțiile de terapie intensivă (ATI), programul de vizită este de luni până duminică între orele 13:00-14:00.